Editura TREI
An aparitie: 2018
Categoria: Literatura Universala
Colectie: Fiction Connection
Nr. pagini: 350
Traducator: Carmen Otilia Spinu
NOTĂ: 5/5
„De la autoarea fenomenului international Oamenii fericiți citesc și beau cafea.
O meditație profundă asupra visurilor și ambițiilor fiecăruia dintre noi.
Yanis și Véra au tot ce le trebuie ca să fie fericiți: se iubesc ca în prima zi și au trei copii superbi. Singurul lucru îngrijorător este colaborarea tot mai problematică a lui Yanis cu Luc, partenerul lui de la firma de arhitectură și fratele Vérei. Ruptura dintre ei se produce în momentul în care Luc refuză o schimbare majoră pe care Yanis o așteaptă de mult. Susținut de soția sa și ajutat financiar de Tristan, un client apărut pe neașteptate și care îl admiră necondiționat, Yanis pornește până la urmă propria afacere.
Dar viața care părea un vis începe să capete o latură întunecată. Va putea Yanis să scape de vârtejul infernal care amenință să-l înghită, fără să o implice și pe Véra? Va rezista relația lor presiunii celor din jur?”
Primele cărți citite de mine de la această autoare, au fost „Oamenii fericiți citesc și beau cafea” precum și continuarea acesteia „Viața e ușoară, nu-ți face griji”. Nu mai țin minte cât de încântată am fost de acestea, când le-am citit în urmă cu 2-3 ani, spre rușinea mea, nici nu știam cine e autoarea sau că e femei, însă pot spune că, lectura cărții de față mi-a ajuns la suflet adânc de tot! Este prima carte care m-a făcut să plâng, dar nu de tristețe ci de bucurie. Am devorat-o de la început până la sfârșit.
Cartea am primit-o drept „cadou”, să-i zic așa, de la un prieten foarte drag când am fost în vizită la el aproape de Crăciun și m-a pus să aleg o carte înainte de a pleca. Nu regret alegerea, chit că mi-a luat ceva mai mult până să și încep să o citesc. Cred că e și prima carte citită pe anul ăsta, și am început-o pe tren, în ultimele 2-3 ore până să ajung acasă.
M-a ținut în suspans destul de mult, astfel că seara, când mi se închideau ochii de oboseală, abia m-am îndurat să o las din mână. Am trăit aceleași emoții cu Yanis și Vera, la fiecare moment important prin care trecea povestea lor, fie că era el trist sau vesel. Ajungeam să îl iubesc și pe Tristan, dar m-am deșteptat la timp, haha.
Viața lor e una de vis, dar surprinde și realitatea: greutățile pe care la un moment dat, fiecare cuplu sau familie ajunge să le întâmpine, într-o formă sau alta, greutăți ce tulbură liniștea existentă până în acel moment și care, pe cei mai slabi de înger, îi poate determina să renunțe exact atunci când nu trebuie, când e vital să mai spere, măcar, precum și răutatea celorlalți care de multe ori ni se prezintă frumos împachetată și cu fundiță deasupra.
Lecția cea mai importantă e că, orice s-ar întâmpla, avem în noi forța necesară pentru a trece peste problemele pe care le întâmpinăm, peste testele la care suntem supuși și, dacă mai și permitem altora să ne ajute, în special oamenilor apropiați nouă, succesul e și mai aproape.
Sunt conștientă că multor oameni li se pare clișeică, comună și probabil de asta se și grăbesc să o critice și să spună că nu le place. Însă avem totuși nevoie de aceste „povești” clișeice pentru a ni se aminti cum e de fapt viața, pentru că de multe ori, noi uităm chiar și lucrurile cele mai simple.
Închei prin a spune că, printre multe altele, romanul m-a făcut să realizez ce înseamnă pentru mine o poveste bună: o poveste bună este aceea care reușește să te facă să simți. Fie ceva rău, fie ceva bun. Orice. Pentru că, a simți ceva înseamnă a trăi. Dacă ești capabil să simți niște lucruri, bune sau rele, poți realiza că trăiești cu adevărat.
Dar voi, ce considerați că trebuie să aibă o carte pentru ca să puteți spune că e bună?!